Etichete

, , , ,


„Eu Gheorghe Gr. Cantacuzino împreună cu soţia mea Ecaterina născută Băleanu, clădita-am acest castel în amintirea străbunilor şi pentru adăpostul urmașilor. 1911”.
1_DSC_0108_TRIM
Era pauză la Cupa Mondială de Căţărare pe Gheaţă; o pauză de două ore. Luase un răgaz binevenit şi ninsoarea care nu ne slăbea de mai bine de 14 ore. Fusese o ninsoare cu zăpadă udă, grea, care făcea crengile brazilor să se aplece periculos sub greutatea ei. Structura de escaladă se golise de concurenţi. Doar amenajatorii, suiţi într-o nacelă, lucrau intens la marcarea noilor „drumuri” care vor pune la încercare pregătirea concurenţilor calificaţi într-o fază superioară a competiţiei.

De la structură, întorcând privirea spre Zamora, dau de imaginea Castelului Cantacuzino. Plafonul foarte coborât al norilor, care se întrepătrunde cu ceaţa ridicată la câţiva zeci de metri deasupra pământului, punea şi mai tare în evidenţă frumuseţea locului ales pentru construirea Castelului Cantacuzino din Buşteni.

Trecusem de multe ori pe lângă castel, dar niciodată, în viteza cu care trecem prin viaţă, nu avusesem timp să-l vizitez, aşa că m-am bucurat foarte mult când am auzit de la colegii mei că a doua zi de dimineaţă eram invitaţi să-l vedem. Ajuns acolo, tocmai încercam să-mi reamintesc data finalizării construcţiei când, ridicând privirea, văd deasupra intrării în curtea interioară o placă pe care stă scris: „Eu Gheorghe Gr. Cantacuzino împreună cu soţia mea Ecaterina născută Băleanu, clădita-am acest castel în amintirea străbunilor şi pentru adăpostul urmașilor. 1911”.

Impresia cu care rămâi după această vizită este variată. Mai întâi de măreţie, de frumuseţe, atât cât, până în 1948, acesta a aparţinut familiei Cantacuzino, apoi de decădere. „După naţionalizarea din 1948 şi predarea lui Ministerului de Interne, castelul a fost devastat. Tot mobilierul a fost furat, toate decoraţiunile distruse. De aceea nu se mai găseşte mobilă în castel. Transformat în sanatoriu, pereţii au fost acoperiţi cu vopsea caracteristică spitalelor. Au supravieţuit pardoselile din plăci de ceramică glazurată adusă special din Italia, pardoselile din lemn de stejar – parchetul din încăperi -, plafoanele lucrate în lemn de stejar, cu casetoane pictate ale căror modele diferă de la cameră la cameră, geamurile cu vitralii lucrate la Veneţia, uşile din lemn de stejar care-şi păstrează feroneria autentică, turnată în bronz şi lucrată la Paris, un candelabru turnat în bronz, realizat în stil bizantin, dar şi şemineurile lucrate în piatră albă de Câmpulung Albeşti, ornate cu mozaicuri policrome şi cu foiţă de aur. Astăzi, aceste şemineuri se află sub conservare, hornurile fiind acoperite, în schimb pe vremea Nababului ele erau perfect funcţionale, dar chiar şi aşa aveau un rol mai mult estetic pentru că încălzirea de bază se făcea cu ajutorul sobelor de teracotă, sobe care, din păcate şi ele au fost distruse atunci când, tot pe vremea ministerului, s-a introdus încălzirea centrală”, ne spune Ana Maria Haiduc, ghidul nostru la această plimbare prin Castelul Cantacuzino.

Din 1994 până în 2004, Ioana, o strănepoată a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit Nababul datorită averii lui imense, s-a judecat cu ministerul şi, câştigând procesul, a intrat în posesia domeniului şi a tuturor averilor, dar fiind foarte înaintată în vârstă şi neavând moştenitori s-a hotărât să vândă totul. Astăzi, castelul este proprietate privată ce aparţine mai multor acţionari, majoritar străini, care au avut iniţiativa ca, din iunie 2010, să-l integreze în circuitul muzeal. Astfel, Castelul Cantacuzino a început să-şi recapete strălucirea de odinioară. Chiar la intrare, locul de unde altădată veneau trăsurile pentru a aduce şi lua invitaţii, în aşteptarea începerii vizitei, ne aruncăm ochii pe arborele genealogic al familiei Cantacuzino – ramura valahă.

Vizita o începem din holul central, holul principal al castelului, locul unde altădată se găseau şi încăperile oficiale ale Nababului. Aici existau biroul, sala de audienţe şi biblioteca. Gheorghe Grigore Cantacuzino fusese deputat în Adunarea Constituantă de la 1866, unde a făcut parte din comitetul însărcinat cu elaborarea Constituţiei, a fost de nenumărate ori ministru, prim ministru al României între 1899-1900 şi 1904-1907, dar şi de două ori primar al Bucureştiului. Din păcate nu s-a putut bucura de aceste încăperi, pe 23 martie 1913 trecând în nefiinţă.

Holul de onoare era destinat balurilor şi recepţiilor, dar era folosit şi ca sală de muzică tocmai pentru că are o acustică foarte bună. El păstrează şi o mică scenă pe care urcau artiştii invitaţi la castel. În continuare vedem o galerie de picturi realizate pe piele de Cordoba, cu uleiuri speciale, mai apoi aplicate pe perete. Acolo sunt reprezentaţi, în mărime naturală, cei mai cunoscuţi strămoşi din ramura valahă a Cantacuzinilor. Dintre toţi aceştia trebuie să-i amintim pe Postelnicul Constantin, cel care a ajuns primul în Ţara Românească fondând, împreună cu soţia lui, Irina, ramura valahă a familiei Cantacuzino. Spătarul Drăghici a fost fiul lor cel mare şi a urmat o carieră politică. Din linia lui Pârvu, fiul lui Drăghici, coboară şi Gheorghe Grigore Cantacuzino. Nu în cele din urmă trebuie amintit Şerban Vodă Cantacuzino care a domnit timp de 10 ani pe tronul Ţării Româneşti, a deschis prima şcoală în limba română din Bucureşti, în 1688 a tipărit faimoasa Biblie de la Bucureşti şi a introdus în ţara noastră cultura de porumb. Portretul lui apare într-a patra pictură. De jur împrejurul salonului pot fi văzute o multitudine de steme ale unor familii de boieri din Moldova şi Ţara Românească, boieri care, de-a lungul timpului s-au înrudit cu aceşti Cantacuzini. Se creează astfel o heraldică unică în ţara noastră. Nu pot fi trecute cu vederea nici vitraliile din încăpere şi ele foarte bogat ornamentate şi viu colorate, vitralii ce păstrează portrete de Cantacuzini.

Pe uşile din partea lor se iese pe balconul castelului, un balcon realizat în stil brâncovenesc unde, la un eveniment, au putut fi văzute Regina Maria şi fiica sa, Principesa Ileana, admirând minunata perspectivă care se deschide spre Abruptul Bucegilor. Altădată, prin porţile de sub balcon ajungea în crama palatului. Astăzi, pe acolo se intră în restaurantul inaugurat de curând.

Ne mai plimbăm paşii prin castel, apoi mulţumim Anei Maria Haiduc pentru bucuria pe care ne-a făcut-o deschizându-ne porţile Castelului Cantacuzino, porţi care doar cu câţiva ani în urmă păreau definitiv închise şi plecăm să vedem, aşa cum ne recomandase şi dânsa, restaurantul Canta Cuisine. Dar asta este o altă poveste…

Anunțuri