Etichete

, , ,


Walter Kargel la 90 de ani

Walter Kargel s-a născut în 27-06-1923, într-o zi fierbinte, acolo unde „vara bucureşteană pătrunde până în cele mai îndepărtate celule ale corpului, chiar mai mult decât umezeala rece a lapoviţei, sau gerul de sticlă al zilelor însorite de iarnă”, aşa cum, chiar domnia sa, mărturiseşte în primele rânduri ale cărţii „Alpinism. Înălțimi, riscuri, bucurii”.

Între 1930 şi 1942 a făcut şcoala primară şi liceul la Sf. Iosif; în perioada 1942-1949 a urmat cursurile Politehnicii din Bucureşti, terminând Facultatea de Construcţii Hidrotehnice, după care, toată viaţa a lucrat ca inginer proiectant la IPROMET Bucureşti.

Biografia lui montană este mult mai amplă. Spicuiesc: în 1925, face prima drumeţie: Măgura Codlei; 1930 – Sinaia – Poiana Reginei; 1934 – Buşteni – Schiel – Piatra Arsă – Sinaia; Sinaia – Peştera – Omul – Valea Cerbului şi lista este din ce în ce mai lungă. În 1936 urcă pe Valea Albă, în 1938 descoperă Făgăraşul; 1939 urcă pe Vârful Picătura; 1943 face Valea Horoabei şi în acelaşi an urcă singur pe Valea Seacă a Caraimanului. Din 1949 se apropie tot mai mult de alpinism, parcurgând Valea Morarului, Secundarul Gălbenelelor apoi firul principal al aceleiaşi văi, Valea Mălinului, Valea Coştilei sau Valea Țapului.

Din 1950 îşi ridică privirea către pereţi: traseul Coman din Umărul Gălbenelelor, vârful şi creasta Picăturii; 1951 – traseul Roşculeţ, Furcile, Degetul lui Călineţ (premieră), Marea Surplombă; 1952 – Cele Trei Surplombe; 1953 – Fisura Galbenă (p), Hornul Vulturilor, Creasta Vulturilor; 1954 – Surplomba Centrală, Fisura Verde (p), traseul Andrei Ghiţescu (p), traseul Traversarea Peretelui Coştilei (p); 1956 – Traseul Grotelor, Lespezile, Eftimie Croitoru; 1957 – Muchia Brânelor, Răsucita, Creasta Coarnele Caprei; 1958 – Dinamo, Frontal, Central; 1959 – Fisura Nordică, Muchia din Santinela Blidului Uriaşilor; 1960 – ATP, Însorita, Peretele Marelui Grohotiş, Muchia Roşie, Fisura Pintenului, Balcoanele, Policandrul; 1961 – Sanşil, Colţul Crăpat, Creasta Frumoasă din Cheile Turzii, Hiliodul, Turnul Ascuţit, Colţul Rotunjit, Peretele Suspendat, Floarea de Colţ din Padina Popii, Traseul Frontal din Diana, Umerii Padinei Popii, Hornul Agăţat; 1962 – Fisura Mult Dorită, Traseul Fetelor din Piatra Mare; 1963 – Lespezile Lirei, Fisura Cenuşie, Tavanele şi Extrema Stângă din Turnul Mălăieşti, Peretele Sudic din Pripon; 1965 – Surplombele Ţapului, Fisura Artei, Fisura Neagră; 1966 – Fisura din Umărul Gălbenelelor (Baticu); 1967 – Flamura Roşie, Hermann Buhl, Profesor Oncescu; 1968 – Marele Tavan din Gălbenele (p); 1969 – Traseul Slăvoacă din Umărul Gălbenelelor; 1970 – Moş Gelepeanu, Traversarea Colţilor Morarului; 1971 – Creasta Prieteniei, 23 August din Claia Mare, 1972 – Fisura Albastră (Floricioiu), Creasta Frumoasă (Călineţ), Schwarze Rose, Muchia Blidului Uriaşilor; 1973 – Goliat, Fluturele de Piatră, Fisura Îngheţată, Traseul Izvorului, Santinela de la Gâtul Iadului, Fisura Berbecului, Muchia Căprioarei; 1974 – traseele Oblic, Discordiei, Mihai Sârbu din Sf. Ana, Tavanele din Santinela Văii Verzi; 1974 – Muchia Înaltă, Hornul Mare, Pintenul Văii Albe – Brâna Mare a Coştilei; 1-Walter Kargel_9041976 – Tavanele de Argint, Traseul Aniversării (p), Muchia din Peretele Coştilei, Diedrele din Faţa Înaltă, Lupul cel Rău, Iepuraşul, Muchia Albă; 1977 – Surplomba cu Pendul; 1978 – Bivuacul Caprelor, Creasta Generalului; 1979 – Traseul Sulfinelor, Prager, Tavanele Peretelui Alexandru, Salamandra, Panseluţa, Muchia Hornului Ascuns; 1981 – Creasta Arpăşelului; 1982 – Colţul de Sus al Mălinului (Slăvoacă); 1983 – Dintele de Ferăstrău…

Enumerarea continuă până la data de 22 septembrie 1991 când, pe Creasta Colțului Gălbenele, spune adio cățărării pe stâncă. În ziua următoare, pe 23 septembrie, ca o reîntoarcere la începuturi, parcurge poteca Schiel până pe Platoul Bucegilor și, într-o plăcută plimbare, coboară pe Plaiul Pietrei Arse la Poiana Reginei, Castelul Peleș încheind excursia la Sinaia. În acea zi Walter Kargel a urmat exact primul traseu făcut de el cu 57 de ani în urmă.

Acestea au fost doar câteva dintre traseele alpine făcute de Walter Kargel. Lista ar continua cu parcurgerea principalelor creste din Carpaţi, iarna şi câteodată solitar, cu traseele făcute în Tatra, Caucaz, Sierra Nevada, Shawangunks sau prin Alpi.

Walter a fost şi un mare iubitor al schiului, mai ales în afara pârtiilor, coborârile pe Valea Albă, Valea Cerbului sau Valea Morarului fiind marea lui plăcere. Există printre paginile scrise de Walter şi unele cu numărul exact de coborâri făcute prin aceste locuri: 22 de coborâri cu schiurile pe Valea Cerbului, 13 pe Valea Morarului și 4 pe Valea Albă. La Omul a urcat de 65 de ori!

Un loc important în biografia lui Walter îl ocupă și colaborările la cărți scrise de prietenii lui: schiţe şi hărţi în ghidurile despre Bucegi, Piatra Craiului, Ciucaş şi Delta Dunării apărute între 1958 şi 1960 în Călăuza Turistului (ediţia cu coperte de vinilin); colaborările din „Îndrumător de alpinism” (schiţe), „Unde să schiem” (hărţi şi schiţe); articolele schiţele şi caricaturile din Komm mit apărute între 1970 şi 1990 (aproximativ 600 de pagini); Berg 1988, 1990 şi 1994; Magazin Sportiv, Almanahul Turistic, Newer Weg, Romania Today, Sportul, Sport şi Tehnică, Alpinismus, România pitorească, Österreichische Alpenzeitung şi nu numai!

Cât despre cărţile scrise, a debutat în 1972, la Stuttgart, cu un volum despre Carpaţii româneşti, carte publicată sub pseudonimul Michael Berker. Ceea ce nu prea se cunoaşte este faptul că Walter Kargel mai are în certificatul de naştere şi numele Mihai! Apoi, continuă să publice sub numele adevărat la edituri din Bucureşti şi Dresda. Cărţile lui le puteţi vedea în colajul ataşat acestui text. Iar, dacă aveți impresia că Walter nu mai lucrează, să ştiţi că vă înşelaţi! O altă carte a lui a apărut în 2013, la Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien și, mai mult ca sigur, aceasta nu va fi ultima!

Singuraticul Walter Kargel, cel care, în fapt, nu s-a căţărat decât cu câţiva buni prieteni, cel care conversează tăcând – aşa cum îi spune din când în când, Amalia, iubita lui soţie -, a fost, fără să conștientizeze, prietenul nostru al tuturor celor care, purtându-i cărţile în rucsac, am descoperit munţii datorită descrierilor lui exacte sau amintirilor lui duioase.

La venerabila vârstă de 91 de ani să-i mulţumim pentru tot ce a făcut şi mai face pentru alpinismul românesc şi, de ce nu, pentru ceea ce, poate tot fără să ştie, a făcut pentru fiecare dintre noi.

Mihai Vasile

Anunțuri