Etichete

, ,


Trecem în fiecare zi pe lângă oameni care au probleme, poate fără să ne dăm seama, poate gândind „lasă că se descurcă ei; am și eu problemele mele”. Pe mine însă m-a mișcat perseverența doamnei Simona Lazăr și a domnului Valentin Țigău în a-și ajuta nepotul, pe Mihnea. Dacă aveți timp, acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, poate reușiți să vorbiți cu Moș Crăciun sugerându-i să-i aducă un cadou și acestui copil minunat care încearcă să înțeleagă lumea în care trăiește. Despre Mihnea am găsit rândurile de mai jos pe site-ul asociației „Salvează o inimă”, dar și eu am scris despre problemele lui pe Platforma Media Ovidiu Blag.

mihnea-poza-300x265

Mihnea este un băiețel de patru ani care a început de puțina vreme sa descopere lumea în care trăiește și este atât de iubit de către părinți. A fost diagnosticat cu autism infantil la vârsta de doi ani și jumătate și de atunci se străduiește, zi de zi, să devină din autist…. artist. Face acum şapte ore de terapie ABA pe zi, cinci zile pe săptămână, logopedie (nu poate să pronunțe anumite sunete precum „f”, „v” sau grupuri de sunete), merge două zile la o grădinița de stat însoțit de un terapeut, iar progresele sunt vizibile.

Are un vocabular de câteva zeci de cuvinte, foloseste însă spontan mult mai puţine. Recunoaște culorile, poate să împartă obiecte in categorii, numără până la patru, răspunde la o serie de întrebări sociale (cum îl cheamă, cați ani are, cum se numeşte mama sau tata, de unde cumpăra suc sau daca merge la grădinița), pictează, în special cu degetele, desenează, modelează în plastilină. A reuşit să-si diversifice alimentația și a scăpat de trei luni de Pampers. Îi place să facă puzzle, să construiască turnuri din cuburi lego, să pescuiască pești cu un magnet, să se dea în leagăn și pe tobogan, să se joace „de-a cucu bau”,  dar nu înțelege încă rostul jocurilor de rol, cu personaje.

Poate, cea mai mare reuşită a lui Mihnea este faptul că a devenit mai atașat de noi, mai iubitor. Ne striga, ne caută prin casa dacă plecăm la serviciu, ne ia în braţe, ne pupă și, rar de tot, se mai întâmplă să ne privească în ochi. Iar în acel moment atât de prețios ştim că tot ce s-a întâmplat în aceşti aproape doi ani reprezintă un succes, o poveste care poate avea un final reuşit. Un final în care Mihnea merge la scoală, are prieteni, se joacă și este acceptat de cei din jur.

Ştim că ni se așterne în față un drum lung, încă doi sau trei ani de terapie, poate chiar mai mulţi, iar lista de cheltuieli lunare este din ce în ce mai covârşitoare. Mihnea are nevoie de dumneavoastră, de prietenii lui, pentru ca peste ani să vă poată mulțumi nu doar prin cuvinte, ci și printr-un zâmbet și o privire. De abia atunci lumea lui Mihnea va fi și lumea noastră, a tuturor.

Tratament terapie: Costuri  terapie (coordonator, 3 terapeuți, psiholog, înot, materiale terapie+ medicamente) = 5.000 lei pe luna.

Nume: Chiriac
Prenume: Mihnea Dan
Diagnostic: Autism infantil
Blog campanie: Prietenii lui Mihnea
Pagina Facebook: Prietenii lui Mihnea
Vârsta: 4 ani

Cont lei, pentru persoane fizice:
RO31BRDE410SV75821184100, deschis la BRD, pe numele Chiriac Şerban Alexandru.
Cont lei, persoane juridice:
RO44BACX0000000843775074, deschis la Unicredit Tiriac, sucursala Dristor, pe numele Mihnea Dan Chiriac, cu precizarea ca este deschis de Asociaţia Help Autism.
Cont EURO:
RO38CARP030100608635EU01, deschis la Banca Carpatica, sucursala Campina, pe numele Chiriac Şerban Alexandru.
0723.349.576, Şerban Chiriac (tatăl lui Mihnea)

 

Anunțuri