Etichete

, ,


IMG_2835Încă o legendă a alpinismului – Kovács György (6.11.1937-24.02.2016) – a plecat să se cațăre în alte dimensiuni. Știam că îl chinuie boala, dar trăiam cu bucuria că acolo, în Cluj, trăiește un prieten, că dacă-l sun îmi răspunde, că dacă-l întreb despre aventurile lui din tinerețe, aventuri pe marii pereți din Carpați, îmi povestește, că dacă-i cer să-mi arate imagini cu alpiniștii care se cățărau prin Cheile Turzii pe la începutul anilor ’60 ai secolului trecut va scoate, din rafturi numai de el cunoscute, albume cu multe fotografii alb-negru, imagini cu alți alpiniști, imagini din alte vremuri, vremuri în care oamenii se uitau cu respect la munți, căutând căi pe care să-i urce.

Ca turist sau ca alpinist venit pentru prima oară în Cheile Turzii, de cum ajungi pe la mijlocul lor, nu poți să nu fii încântat de imaginea Peretelui Uriaș, a Turnului Ascuțit sau a Peretelui Colțului Crăpat. Probabil că tot așa a simțit și Kovács György atunci când, în floarea vârstei, cutreiera nu numai poteca ce însoțește cursul apei Hășdatelor ci și pereții, turnurile sau crestele ce se ridică deasupra ei. De peste tot, chiar fără să vrei, privirea îți este atrasă de fascinantul perete care „cade” din Creasta Colțului Crăpat spre albia pârâului, dar nu până în ea. Și poate acesta este farmecul Peretelui Colțului Crăpat, pentru că de la primii metri ai primei lungimi de coardă, de îndată ce depășești înălțimea vegetației de la bază, golul de sub tine ți se arată în toată măreția lui. De ce am amintit acest perete? Pentru că aici, marcând începuturile alpinismului de mare dificultate în Cheile Turzii, Kovács György a deschis primul traseu de gradul V din zonă.

Dacă n-am avut plăcerea să-l văd cățărându-se, am fost foarte bucuros de fiecare dată când îl întâlneam printre invitații la Memorialul Miși Szalma care se desfășoară, de o mulțime de ani, în Cheile Turzii, în penultimul sfârșit de săptămână al lunii septembrie. Apoi, invitat de Ovidiu Bărăian, l-am întâlnit pe Kovács György, aproape la fiecare sfârșit de săptămână, la căbănuța de la intrarea Hășdatelor în Cheile Turzii. Atunci am stat mai mult de vorbă, atunci mi-a povestit cum a făcut premiera Peretelui Colțului Crăpat. Mă obișnuisem cu prezența prietenului meu acolo lângă Chei, când stând pe o bancă și aruncându-și ochii spre pereții pe care zburdase în tinerețe, când plecând la plimbare pe sub ei. Vremea cățărării trecuse. Corpul îl trădase, dar sufletul, veșnic tânăr, hălăduia pe creste, prin fisuri, peste surplombe sau tavane…

IMG_9083Acum, același suflet, care nu ține niciodată cont de trecerea anilor, s-a alăturat sufletelor celorlalți alpiniști plecați dintre noi, s-a alăturat echipei umbrelor, echipă care nu mai are nevoie de forță fizică sau de bani pentru a ajunge la pereții mult iubiți, o echipă care, așa cum am mai scris, o poți simți dacă, în ultimul sfârșit de săptămână al lunii noiembrie vei avea curiozitatea să participi la Memorialul Hans Gora. Privind, de această dată, spre Turnul Ascuțit, poate vei observa imaginea pe care eu am văzut-o de foarte multe ori, imagine ce parcă delimitează echipa umbrelor de echipa alpiniștilor care, vremelnic, mai sunt pe aceste locuri…

Mergi cu bine, prietene!

Mihai Vasile

Anunțuri