Etichete

, , ,


Bulinel

Bulinel

9 iulie 2006 a fost o zi foarte tristă. Octavian Brătilă, „Bulinel”, a trebuit, la aproape 70 de ani, să plece spre alți munți, despre care acum nu știu nimic dar, sigur, voi afla cândva… 

Număr anii în care nu m-am mai bucurat de întâlnirile cu el, de poveștile din viața lui de alpinist (și nu numai), cu care mă încânta de fiecare dată când ne vedeam, dar și de lungile noastre convorbiri telefonice… Au trecut zece ani în care mica lume a alpiniștilor români este mai săracă fără Bulinel. Scormonind printre hârtii vechi am dat de niște rânduri scrise de mine la puțin timp după ce, cu o întârziere de neiertat, am ajuns să-i pun o floare pe mormântul dintr-un cimitir al Clujului, rânduri pe care le postez mai jos.

În amintirea prietenului nostru

Renumele lui Bulinel a ajuns la mine cu mult înainte de a-l cunoaște pe marele alpinist. Fire nonconformistă, el se plimba, fără coechipier, pe marii pereţi ai munţilor noştri, cu aceeaşi uşurinţă cu care mergea pe stradă. Despre aventurile lui prin „Furca Dreaptă”, „Balcoane” sau „Fisura Mult Dorită” ştia mai toată lumea interesată de alpinism. L-am cunoscut prin 1983, în Cheile Turzii. Se retrăsese, voit, sau poate nu, la Iara, o comună aflată la o aruncătură de băț de Chei, unde îşi pregătea „marea lui operă” în alpinism. Lucra la traseele de gradul şase din Peretele Uriaş.

Madona Neagră_600_84Terminase o primă variantă a traseului Madona Neagră, pitona la Calvaria şi se gândea la Ave Maria, dar şi la un traseu pe care n-a mai apucat să-l facă, Jerzy Popielusko. Mai făcuse un traseu şi în apropiere de Turnul Ascuţit, numit de el „Sindicatul Solidaritatea”. Dorind ca descrierea acestuia să fie tipărită, a acceptat să-l numească, provizoriu, traseul Solidarității, denumire ambiguă, care pentru el, ca şi pentru noi, avea un sens, iar pentru cei puși să păzească societatea comunistă trebuia să însemne cu totul altceva.

Prima noastră întâlnire a fost departe de prietenia care ne-a legat în cei 23 de ani care au urmat, până la trecerea lui în neființă. Într-o zi, lenţi Baci mă întrebase dacă-l cunosc pe Bulinel; i-am spus că-i știu renumele, dar personal n-am avut plăcerea să-l întâlnesc. Atunci, mi-a făcut cunoștință cu un om care m-a privit cu suspiciune, pe sub sprâncene. Peste timp, această suspiciune s-a transformat în prietenie fără limite.

Privind spre trecut, nu pot uita o seară din acei ani în care nu mai puteai avea încredere nici măcar în rude, seară în care Bulinel, însoțit de o blondă superbă, mi-a sunat la ușă şi mi-a spus că vrea să plece din ţară. A rămas toată noaptea la mine. A doua zi, când a plecat, n-am putut decât să-i urez să-şi îndeplinească visul. Dorinţa lui Bulinel, de a scăpa din marea închisoare care era România acelor ani, era notorie în Cheile Turzii, cum foarte cunoscută a rămas şi replica lui lenţi Baci, atunci când Bulinel i-a spus că vrea să fugă în Colorado. „Bulinel, de ce să faci atâta drum. Avem o mulțime de «Colorado» în fundul grădinii!”

După ’89, parcă a întinerit. Cu multă bucurie îmi arăta pașaportul lui plin de vize şi îmi povestea cu câte personalități ale timpului a discutat. L-am auzit vorbind despre Peretele Uriaş la Radio Europa Liberă. Scăpase de domiciliul forţat de la Iara şi se mutase în Cluj. Dar, nici pe acolo nu prea era de găsit, pentru că aproape tot timpul hoinărea prin lume. Legăturile lui de sânge şi de suflet cu Polonia s-au concretizat, în 2005, cu primirea Crucii de Aur pentru Merit a Republicii Polone, la aniversarea a 25 de ani de la constituirea Sindicatului Solidaritatea.

Îmi plăcea că de fiecare dată când, în drum spre Refugiul Coștila, îmi aruncam privirea spre „Fisura Mult Dorită” să-l sun şi să încerc să-i transmit şi lui emoția pe care o simțeam. Acelea erau „locurile de joacă” ale tinereții lui. Era foarte mândru de premiera acestui traseu. Vestitul lui „buştean” a rezistat fizic în „Fisura Mult Dorită” până a fost înlocuit de loşca Gheţie, dar va rămâne pentru totdeauna în amintirea noastră.

În zilele când ne întâlneam în Chei, îmi spunea că el este, dacă nu singurul, măcar unul dintre puținii alpiniști care au la activ patru premiere de gradul 6! Îi plăcea ca premierele să fie făcute cu respect pentru munte, de jos în sus, cu pitoane bătute cu blândețe. Am şi acum pe perete, lângă masa de lucru, unul dintre acele pitoane din Madona Neagră, piton care mi-a rămas în mână atunci când l-am atins şi pe care n-am mai putut să-l bat înapoi. Pentru căţărătorii de azi pasajele parcurse în premieră de Bulinel nu par sigure, dar el, ca mulţi căţărători din generaţia lui, mergeau pe munte ca să se bucure de plăcerea căţărării şi nu ca să simtă adrenalina căzăturilor!

Mormântul lui Bulinel

Mormântul lui Bulinel

Dar, cea mai emoționantă convorbire cu el a fost şi ultima pe care am purtat-o împreună. Eram acasă, într-o proastă dispoziţie, atunci când telefonul a sunat. M-am bucurat când am văzut numele lui Bulinel pe ecran şi a început să-mi revină bună apă la moară, cum se spune. Știam că este bolnav. Îl întâlnisem cu ceva timp în urmă, în Bucureşti, unde venise la Spitalul Militar Central, la fratele lui, general de brigadă conf. dr. Cornel Petre Brătilă, pentru o intervenție chirurgicală pe care o trecuse cu bine. Îi ardea chiar să glumească împreună cu fetele care-l îngrijeau, aşa cum făcuse el toată viaţa. Am vorbit despre Bucegi şi Cheile Turzii, unde, credeam că era nerăbdător să ajungă din nou. La telefon aşteptam să mă întrebe când mai vin în Chei… Revenirea la realitate a fost ca o lovitură de baros dată în creștetul capului. Mi-a spus simplu „Mihai eu mor şi doresc să-mi iau rămas bun de la tine”… Apoi s-a închis în casă şi n-a mai vrut să vadă sau să fie văzut de nimeni.

Bulinel va rămâne în amintirea mea ca puștiul de 11 ani pe care lenţi Baci îl vedea căţărându-se solitar, ca alpinistul care pe oricine prindea la Refugiu îl ducea în „Balcoane”, ca marele cățărător al cărui nume se leagă de premierele multor trasee, dintre care patru de grad maxim de dificultate, ca omul după care fete de toate vârstele se dădeau în vânt, ca unul dintre cei mai buni prieteni ai mei.

Mihai Vasile

 

 

 

 

Citiți și rândurile scrise despre Bulinel de domnul Dinu Mititeanu, aici.

Anunțuri