Etichete

, ,


Încetul cu încetul ne părăsesc toți cei care au făcut și au iubit alpinismul din tot sufletul pe tot parcursul vieții lor pământene. Dar Walter Kargel a făcut mai mult decât atât.

Deși a fost toată viața un singuratic, el nu numai că a avut grijă să ne călăuzească pașii pe cărările de piatră ale pereților din Carpați, cărări marcate de pitoanele înaintașilor, dar ne-a pus la dispoziție un minunat manual de alpinism care este tot atât de actual și astăzi pentru cei care vor să practice acest minunat dar mortal sport. Poate că atunci, pentru prima oară în țara noastră, îndârjirea oamenilor care urcau munții cu ajutorul corzilor, ciocanelor și pitoanelor, exprimată prin „să cuceresc muntele, să-l înving…” s-a transformat în zâmbet: „să ating stânca, s-o mângâi, să-i vorbesc, să admir peisajele, să calc smerit și cu grijă pentru iarbă și flori pe un vârf sau pe o pajiște de la ieșirea dintr-un traseu de cățărare”.

Aceste din urmă sentimente m-au cuprins și pe mine în 1976 privind coperta ghidului „Trasee alpine în Carpați” și admirând formidabilul „Omuleț al lui Walter”. Da, acel ghid nu ne-a arătat doar drumul spre trasee, nu ne-a dat doar bucuria descoperirii lor, ci ne-a scos îndârjirea de pe față și a înlocuit-o cu un zâmbet… Zâmbetul Omulețul, zâmbetul lui Walter… În peste 7.000 de desene l-am putut admira, fie că se cățăra, fie că mirosea o floare, fie că se odihnea pentru ziua următoare…

Walter Kargel a scris cărți care să ne conducă în mirifica lume a alpinismului sigur, dar pe la sfârșitul vieții a și-a publicat și memoriile, carte despre care Mihai Tănase scria astăzi: Dacă nu aţi făcut-o până acum, va îndemn să-i citiți ultima sa carte „Walter Kargel – Alpinism. Înălțimi, riscuri, bucurii…” apărută în Colecția verde a editurii România pitoreasca, povestite într-un stil alert și agreabil deloc lipsit de umor. A fost una dintre lecturile mele cele mai agreabile din ultima vreme.

Din aceste memorii vreau să vă redau o pagină care începe cu un semn de întrebare și se încheie cu un semn de exclamare, un fel de testament alpin pe care ni-l lasă acum Walter Kargel.

ÎNCHEIERE?

Recitind manuscrisul mă opresc la ziua de 22 septembrie 1991. Singur, la soare, pe Creasta Colțului Gălbenele, parfum de iarbă şi flori de munte, în fața mea Peretele Gălbenelelor, Cele Trei Surplombe, Andrei, Furcile, Marea Surplombă, Tavanul, Coama de Piatră, Umărul, Creasta Coştila Gălbenele…

Gândurile zboară spre Catedrala Văii Albe. Din portal se văd Picătura, Albişoarele, Circurile, Peretele Văii Albe, Pintenul, Albastra…

Gândurile îmi zboară spre Colţul Mălinului, Colţii Morarului, Bucşoiul, Omul, Piatra Craiului, Făgăraşul, Ciortea, Negoiul, caprele negre, Retezatul…

Gândurile îmi zboară spre şcoala lui Fritz Moravec, Tatra, Caucaz, Yosemite, Mount Whitney, Shasta, Rainier…
Gândurile îmi zboară spre zăpadă, schiuri, piolet, colţari, Creasta Făgăraşului iarna, marcată de o urmă de râs solitar…

Gândul îmi zboară spre locurile unde, împreună cu un camarad de coardă sau cu altul am fost primii oameni care au pus mâna sau piciorul pe acele stânci: Degetul lui Călineţ, Fisura Galbenă, Fisura Verde, Brâna Mare a Coştilei (iarna), Traseul Andrei Ghiţescu, Marele Tavan din Gălbenele, Traseul Aniversării.

Mergem la munte fiindcă ne place
Să privim florile şi zăpada,
Să auzim vântul foșnind prin zade,
Să mirosim jnepenii şi iarba încinsă de soare,
Să gustăm apa rece din găvanul stâncilor,
Să pipăim stânca aspră.
Muntele ne curăță sufletul.

ÎNCHEIERE? NU EXISTĂ!

Zilele trecute tocmai mă gândeam să schimb titlul unui text mai vechi,  „Walter Kargel, 91 de ani trăiți pentru munte și alpinism” în  „Walter Kargel, 94 de ani trăiți pentru munte și alpinism” și să aștept ziua de 27 iunie pentru a-l republica. N-a mai fost nevoie. La 93 de ani și 10 luni Walter a trebuit să asculte chemarea și să plece spre alte orizonturi…

Anunțuri