Etichete

, ,


Decebal
În ultimul timp am urmărit cu mare plăcere activitatea desfășurată în cadrul Societății Ornitologice Române. Am parcurs 25.000 km alături de Arlie, prima acvilă țipătoare mică echipată cu transmițător satelitar și 8.922 km alături, până în Siberia, de Decebal, gâsca cu gât roșu, și ea monitorizată satelitar de specialiștii SOR, dar am urmărit și montarea unor cuiburi în parcurile și pădurile din judeţul Cluj și ne-am bucurat când am văzut că 80% dintre acestea au fost ocupate. Astăzi, dintr-un nou comunicat al acestor oameni cu totul speciali care formează Societatea Ornitologică Română, am aflat că Decebal, gâsca cu gât roșu, a revenit în România.

„Ne face plăcere să vă anunțăm că Decebal, gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis) monitorizată satelitar de Societatea Ornitologică Română a revenit în România pe data de 30 octombrie 2014. Și-a încheiat migrația de toamnă după 60 de zile în care a zburat peste 9.000 km, din tundra siberiană până la teritoriile de iernare din România. Decebal a plecat spre România pe 1 septembrie, din teritoriile de cuibărit din Peninsula Tamyr, partea cea mai nordică a Eurasiei. A făcut o scurtă pauză de odihnă în delta râului Ob, dar în numai trei zile avea să traverseze Rusia, până în Kazahstan, unde a sosit pe 10 septembrie. A stat aici timp de o lună, în trei locații diferite, și a acumulat energie pentru o nouă etapă a călătoriei, spre sud, spre Marea Caspică. De pe țărmul estic al acestei mări, dintr-o lagună pustie, Decebal a reușit un salt incredibil de 1.800 km, peste Marea Caspică și Marea Azov, în numai o zi, pe 26 octombrie. Această etapă s-a încheiat în apropiere de Dnepr, în Ucraina. În mod normal, după o asemenea cursă, gâștele au nevoie de odihnă și mâncare, dar Decebal nu s-a oprit și a mai zburat 300 km, până a ajuns în Delta Dunării.

De obicei, primele gâște cu gât roșu sosesc în România în primele zile ale lunii noiembrie, iar numărul lor crește zilnic până în luna decembrie, când ajung și la 20.000 de indivizi. Delta Dunării și lagunele de pe coasta Mării Negre sunt locul preferat pentru iernat, dar numere tot mai mari sunt observate și de-a lungul Dunării.

În acest moment, cea mai mare amenințare pentru Decebal este vânătoarea, deoarece gâștele cu gât roșu formează stoluri împreună cu gârlițele mari, specie de gâscă sălbatică la care vânătoarea este permisă.

Informații suplimentare:
Decebal este un mascul adult de gâscă cu gât roșu, pe care a fost montat un transmițător satelitar PTT Argos Solar de 18 grame. Pasărea a fost capturată pe 12 februarie 2014 în apropierea Lacului Durankulak din Bulgaria, de o expediție internațională, parte a proiectului LIFE “Save Ground for Redbreasts”, LIFE 09/NAT/BG/00023. Scopul studiilor este obținerea de informații despre cele mai importante zone de odihnă și hrănire de pe traseele de migrație ale speciei. Gâsca cu gât roșu este una dintre cele mai frumoase specii de gâscă sălbatică, dar și una dintre cele mai rare. Figurează pe Lista Roșie IUCN drept Periclitată. Amenințările la adresa ei sunt constituite de asanarea zonelor umede, vânătoarea ilegală, deranjul antropic, schimbarea culturilor și schimbările climatice. SOR le oferă doritorilor posibilitatea de a urmări mișcările lui Decebal pe siteul special dedicat migrației, unde pozițiile sunt actualizate la două-trei zile.”

Comunicat transmis de:
Societatea Ornitologică Română/BirdLife Romania;
Emil Todorov – project officer;
Ovidiu Bufnilă – responsabil comunicare.

Sursa foto:
Gâscă cu gât roșu cu transmițător, în zbor – © Pavel Simeonov;
Decebal și Emil Todorov, specialistul SOR – © Pavel Simeonov
Ruta migrației de toamnă a lui Decebal – © Emil Todorov