27 Joi Apr 2017
Etichete
Încetul cu încetul ne părăsesc toți cei care au făcut și au iubit alpinismul din tot sufletul pe tot parcursul vieții lor pământene. Dar Walter Kargel a făcut mai mult decât atât. Continuă lectura
22 Vineri Ian 2016
Posted in Viață
Am primit de la domnul Ovidiu Neculai Bufnila, responsabil comunicare SOR, detalii despre un proiect de salvare a păsărilor sălbatice din București prin instalarea în parcurile orașului a mai multor hrănitori, proiect la care puteți participa și dumneavoastră.
Bucureștiul va deveni Capitala de Iarnă a Păsărilor Sălbatice, în urma unui proiect demarat joi, 21 ianuarie, de Societatea Ornitologică Română.
În mai puțin de o lună, parcurile mari din București vor avea hrănitori pentru speciile de păsări sălbatice care iernează aici. În total, vor fi instalate 30 de hrănitori, cel mai mare număr existent într-un oraș din țară. Continuă lectura
06 Vineri Mar 2015
Se pare că parlamentarii noștri au o nouă problemă care nu suportă amânare. Păsările, mai ales cele cântătoare! Nouă, românilor, ne-a trebuit mult până să înțelegem că peștele prins ar trebui fotografiat și eliberat. Cât despre păsări…
Cu puțin timp în urmă am văzut un film. Se numește „The Big Year”, adică „Anul Mare”. Acolo, o mulțime de ornitologi, mai mult sau mai puțin profesioniști, aleargă după păsări. Nu aleargă cu pușca în mână, ci având în dotare doar un binoclul și un aparat de fotografiat.
Parlamentarii noștri, având ca modele demne de urmat oameni cu bani care măcelăresc mistreți, s-au gândit ei ce s-au gândit și au decis: Moarte ciocârliilor și altor păsări sau animale, oriunde s-ar afla ele!
Noua lege a vânătorii subminează fauna României
Societatea Ornitologică Română, primul ong de mediu din România după Revoluția din 1989, contestă noua lege a vânătorii, în formula în care a trecut prin Parlamentul României. Facem un apel la președintele Klaus Johannis să nu promulge o lege care va supune România unei noi proceduri de infringement din partea Comisiei Europene.
În primul rând, noua lege a vânătorii încalcă dreptul la proprietate, prin excluderea proprietarilor și a asociațiilor de proprietari de terenuri de la atribuirea directă în gestiune a fondurilor cinegetice. De asemenea, proprietarii de terenuri sunt obligați să le permită vânătorilor să își amplaseze instalațiile pe terenurile lor. Continuă lectura
24 Marți Feb 2015
În ziua de 23 februarie 1990, o veste pe care doream s-o aud cât mai târziu a ajuns până la mine. Ienți Baci, bunul meu prieten, trecuse într-o altă dimensiune. A doua zi am sărit în tren și într-a treia l-am condus pe drumul spre cimitirul de deasupra orașului Turda, de unde, pentru vecie, va putea să privească spre locul pe care l-a iubit cel mai mult: Cheile Turzii!
De multe ori, după 1990, parcurgând defileul, i-am simțit prezența. Nu era singur. Câteodată, venea împreună cu Bulinel sau cu Hans Gora… Altădată, era însoțit de Ilie Humiță, formidabilul alpinist care-și încheiase scurta-i carieră în Colțul Sanșil, de fata care căzuse în 1952 chiar pe versantul de deasupra morii, în locul numit de atunci „la Crucea Mică”, de băiatul care rămăsese pentru vecie agățat în corzile unui rapel fatal, în surplomba din Peretele Scorușului, de Mişi Szalma şi Laci Halmagyi cei luați de avalanşă în Făgăraş sau de Eme Sabin Doctor cel dispărut în Pietrele Doamnei pe când făcea un rapel. Marea Reuniune a Umbrelor se ține în ultimul sfârșit de săptămână al lunii noiembrie, în Cheile Turzii, la Memorialul Hans Gora. Pe de altă parte, la Marea Reuniune, vin cu precizie de ceasornic elvețian, mulți dintre alpiniștii din lumea noastră, care-l au ca simbol, de zeci și zeci de ani, pe colegul de coardă al lui Hans Gora din 1953, domnul Fülöp, cel care nu lipsește niciodată de la întâlnirea din sfârșitul toamnei.
În amintirea prietenului meu, acum câțiva ani, am scris câteva rânduri pe care vă invit să le citiți. Continuă lectura
07 Duminică Dec 2014
Etichete
Autostop, Axel Riwe, Balcic, Castelul Bran, Castelul Peles, Horezu, RDG, România
Era o vreme în care, chiar dacă doreai, nu puteai să călătorești acolo unde vedeai cu ochii. Mergeam la munte sau la mare, la noi, în România. Pe atunci am avut marea bucurie să întâlnesc, în desele mele peregrinări prin țară, oameni tineri pe care, de departe, îi recunoșteai că nu sunt români. Figuri insolite, oameni îmbrăcați nonconformist, ducând în spate rucsaci care, deși nu erau voluminoși, ascundeau în cotloanele lor toate ustensilele necesare unei aventuri mai lungi pe meleaguri necunoscute. Așa i-am întâlnit la Costinești, în 1973, pe Arnd, Thomas și Wolfgang. Ce aveau în comun toți acești nemți? Proaspăt studenți, ajunși la majorat, ei plecau din locurile lor natale, neapărat cu autostopul, până în „îndepărtata” Bulgarie, iar drumul lor trecea întotdeauna și prin România. Fie că intrau prin Nădlac sau Borș și ieșeau prin Giurgiu sau Vama Veche, ei străbăteau mulți kilometri prin țara noastră. Interesant era faptul că aproape toți plecau singuri din locurile lor de baștină. Continuă lectura
30 Duminică Noi 2014
Posted in Viață
Etichete
În ultimul timp am urmărit cu mare plăcere activitatea desfășurată în cadrul Societății Ornitologice Române. Am parcurs 25.000 km alături de Arlie, prima acvilă țipătoare mică echipată cu transmițător satelitar și 8.922 km alături, până în Siberia, de Decebal, gâsca cu gât roșu, și ea monitorizată satelitar de specialiștii SOR, dar am urmărit și montarea unor cuiburi în parcurile și pădurile din judeţul Cluj și ne-am bucurat când am văzut că 80% dintre acestea au fost ocupate. Astăzi, dintr-un nou comunicat al acestor oameni cu totul speciali care formează Societatea Ornitologică Română, am aflat că Decebal, gâsca cu gât roșu, a revenit în România.
„Ne face plăcere să vă anunțăm că Decebal, gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis) monitorizată satelitar de Societatea Ornitologică Română a revenit în România pe data de 30 octombrie 2014. Și-a încheiat migrația de toamnă după 60 de zile în care a zburat peste 9.000 km, din tundra siberiană până la teritoriile de iernare din România. Continuă lectura
30 Duminică Noi 2014
Etichete
O imagine deosebită, Creasta Hans Gora sau a Colţului Crăpat cum mai este ea cunoscută, privită de sub buncărul salvamontiştilor, îmi aduce în memorie o întâmplare petrecută cu aproape șapte ani în urmă. Ceea ce am scris atunci, text apărut în revista România pitorească nr. 436 din martie 2008, puteţi citi şi dumneavoastră în continuare, dacă aveţi timp şi plăcere.
