Bulinel

Etichete

Bulinel, Cheile Turzii, Madona Neagră, Peretele Uriaș

9 iulie 2006 a fost o zi foarte tristă. Octavian Brătilă-Bulinel a trebuit, la aproape 70 de ani, să plece spre alți munți, despre care acum nu știu nimic dar, sigur, voi afla cândva… 

Octavian Brătilă-Bulinel

Număr anii în care nu m-am mai bucurat de întâlnirile cu el, de poveștile din viața lui de alpinist (și nu numai), cu care mă încânta de fiecare dată când ne vedeam, dar și de lungile noastre convorbiri telefonice… Au trecut zece ani în care mica lume a alpiniștilor români este mai săracă fără Bulinel. Scormonind printre hârtii vechi am dat de niște rânduri scrise de mine la puțin timp după ce, cu o întârziere de neiertat, am ajuns să-i pun o floare pe mormântul dintr-un cimitir al Clujului, rânduri pe care le postez mai jos.

Kovács György a plecat spre alte orizonturi

Etichete

Cheile Turzii, Kovács György, Peretele Colțului Crăpat

Încă o legendă a alpinismului – Kovács György (6.11.1937-24.02.2016) – a plecat să se cațăre în alte dimensiuni. Știam că îl chinuie boala, dar trăiam cu bucuria că acolo, în Cluj, trăiește un prieten, că dacă-l sun îmi răspunde, că dacă-l întreb despre aventurile lui din tinerețe, aventuri pe marii pereți din Carpați, îmi povestește, că dacă-i cer să-mi arate imagini cu alpiniștii care se cățărau prin Cheile Turzii pe la începutul anilor ’60 ai secolului trecut va scoate, din rafturi numai de el cunoscute, albume cu multe fotografii alb-negru, imagini cu alți alpiniști, imagini din alte vremuri, vremuri în care oamenii se uitau cu respect la munți, căutând căi pe care să-i urce.

Mişi Szalma – un simbol al alpinismului turdean

Etichete

Cheile Turzii, Grig Bodea, Memorial Miși Szalma, salvamont, Toma Boerescu

Miși Szalma

În anul 2012, Memorialul Mişi Szalma a fost organizat fără concursuri, fără alergări pe pereţi, fără clasamente. Participanții au avut astfel posibilitatea să se bucure de frumuseţea căţărării şi să se gândească, măcar în treacăt, la Mişi, cel în memoria căruia, an de an, se desfăşoară această întâlnire din cel de-al treilea sfârşit de săptămână al lunii septembrie.
Vremea, puţin ispititoare, nu mă îndemna să plec spre campingul de la intrarea Hăşdatelor în Cheile Turzii. De undeva, de deasupra pădurii de pini, cerul se arăta negru, acoperit de nori grei. „De acolo vine ploaia noastră”, îmi spunea lenți Baci, cu vreo 25 de ani în urmă!

Ienți Baci, o legendă a Cheilor Turzii

Etichete

Cheile Turzii, Ienți Baci, Traseul Memorial Ienți Baci

În ziua de 23 februarie 1990, o veste pe care doream s-o aud cât mai târziu a ajuns până la mine. Ienți Baci, bunul meu prieten, născut pe 8 noiembrie 1919, trecuse într-o altă dimensiune. A doua zi am sărit în tren și într-a treia l-am condus pe drumul spre cimitirul de deasupra orașului Turda, de unde, pentru vecie, va putea să privească spre locul pe care l-a iubit cel mai mult: Cheile Turzii!

De multe ori după 1990, parcurgând defileul, i-am simțit prezența. Nu era singur. Câteodată, venea împreună cu Bulinel sau cu Hans Gora… Altădată era însoțit de Ilie Humiță, formidabilul alpinist care-și încheiase scurta-i carieră în Colțul Sanșil, de fata care căzuse în 1952 chiar pe versantul de deasupra morii, în locul numit de atunci „la Crucea Mică”, de băiatul care rămăsese pentru vecie agățat în corzile unui rapel fatal, în surplomba din Peretele Scorușului, de Mişi Szalma şi Laci Halmagyi cei luați de avalanşă în Făgăraş sau de Eme Sabin Doctor, dispărut în Pietrele Doamnei pe când făcea un rapel și, mai de curând, de Mircea Elenin, bunul meu prieten, căzut de pe stânca de deasupra podului al doilea, în împrejurări neclare, pe când se cățăra cu un salvamontist… Marea Reuniune a Umbrelor se ține în ultimul sfârșit de săptămână al lunii noiembrie, în Cheile Turzii, la Memorialul Hans Gora. Pe de altă parte, la Marea Reuniune vin cu precizie de ceasornic elvețian, mulți dintre alpiniștii din lumea noastră care-l au ca simbol de zeci și zeci de ani pe colegul de coardă al lui Hans Gora din 1953, domnul Fülöp, cel care nu lipsește niciodată de la întâlnirea de sfârșit de toamnă.

În amintirea prietenului meu, acum câțiva ani, am scris câteva rânduri pe care vă invit să le citiți.

Vulpea… ca o viață

Etichete

caine, Cheile Turzii, Hans Gora, munte, salvamont

O imagine deosebită, Creasta Hans Gora sau a Colţului Crăpat cum mai este ea cunoscută, privită de sub buncărul salvamontiştilor, îmi aduce în memorie o întâmplare petrecută cu aproape șapte ani în urmă. Ceea ce am scris atunci, text apărut în revista România pitorească nr. 436 din martie 2008, puteţi citi şi dumneavoastră în continuare, dacă aveţi timp şi plăcere.