Etichete

, , ,


IMG_7420Ceramica de Horezu este inconfundabilă. Mi s-a întâmplat ca trecând prin centrul Bucureștiului să văd această ceramică în vitrinele unor magazine de lux. Trec pe lângă faptul că intrând în magazin și întrebând dacă au ceramică de Horezu, primesc un răspuns halucinant: Nu știu, avem numai din aceasta!, îmi spune o domnișoară! Cu toate acestea, răspunsul ei nu m-a mirat. Eram obișnuit cu ignoranța frumoaselor fete din spatele tejghelelor. Nu mi s-a întâmplat doar acolo. Am întâlnit același lucru la multe alte prezentări. Dar, nu vreau să intru acum în amănunte. Poate altădată…

Ieri, am ajuns printr-unul dintre magazinele Auchan. Nu din proprie inițiativă. Mă sunase Diana Maria Popescu să-mi spună că era prin București, la un târg, unde-și expunea ceramica făcută cu mâinile ei. Mâini de aur are Diana. Privesc de departe standul ei și al lui Gabriel și mă simt de parcă aș fi intrat într-o casă din satul Olari, sat care mai de curând a devenit o stradă a frumosului oraș Horezu.

Tot românul a trecut prin Horezu și nu se poate să nu se fi oprit măcar o dată  la magazinele pline cu ceramică de pe marginea drumului, magazine unde, din păcate, frumoasa ceramică de Horezu este amestecată cu ceramică din alte zone ale României, dar și cu tot felul de obiecte făcute prin Bulgaria sau aduse din China. De, economia de piață și globalizarea este prezentă la marginea drumului! Totuși, a mai rămas în Horezu un loc autentic de care puțini oameni au auzit, dar pe care și mai puțini l-au văzut. Este satul Olari, pe a cărui uliță principală poți vedea case de ceramiști autentici, aproape fiecare având în curte cuptorul cu lemne unde-și ard vasele, iar în casă muzee, mai mici sau mai mari, unde, dacă ești interesat, poți descifra istoria olăritului de  pe aceste locuri…

Stăteam la ceva distanță de standul prietenilor din Horezu și-i observam. Erau triști. În goana după mâncare și cadouri doar câțiva oameni se opreau să arunce o privire fugară peste ceramica muncită din greu de Diana și Gabriel. Unii considerau că prețurile erau mari, fără să socotească sudoarea, dar și efortul material făcut de acești doi tineri. Cu toate acestea, în ochii celor puțini care cumpărau ceramică autentică de Horezu, vedeam lucirea bucuriei… Puteau duce acasă câteva lucruri deosebite!

Totuși, ieri am mai trăit o bucurie. La rugămintea mea, Diana s-a așezat la roata olarului, de care este nedespărțită, și a început să lucreze. A luat lângă ea și o fetiță care, deși la început s-a așezat cu frică pe scaun, la sfârșit, atunci când farfurioara la care lucrase era ornată cu frumoase desene, ajunsese în culmea fericirii, fericirea pe care o simți atunci când vezi că din mâna ta pot ieși lucruri minunate!

Mihai Vasile

Anunțuri